mă trag în jos ocări de țață
și-mi terfelesc visarea în noroi
se trage-n spete pân-la ață
cămașa îndurărilor din noi.

îmi vărs amarul căutând
lumina binelui și-al zilei
trăgând de coada zorilor cântând
făcând rabat de dragul milei.

mi-e grea privirea din absent
când lucruri mici mă-nfioară
plătesc bucata de amar,un cent
rupând din aripa ce zboară!