REFLEXUL DUBLU AL APARTENENÞEI

Îmbătrânesc frumos ca visul dirijat
De o baghetă magică din concertul unui meteor
Nu înăbuș luminile, în sunet am plonjat
În fundamentalismul înaintemergător.

Nici o contradicție voi muri frumos
Praful stelar reinventat de profane ninsori
Veghe de împăcare poetică-i întru Cristos
Gânduri răspândite albite prin justificări.

N-am ascuns nici un vis după masca de clovn
Râd și plâng cu publicul viu cu cel mort
Fugind de trupul obosit aprofundat în somn
Suflet nocturn pe carul stelar boematic comfort

Fructe de lumină culeg- noi ritmuri rotunde
Doar astfel pot avea imaginații creatoare
Mere din epoci lascive cu viermi muribunde
Se altoiesc în conștiința astrelor exploratoare.

E tulbure tăcerea e limpede Cuvântul
Mărturisesc atunci iadul cu dulcea livadă
M-a aparținut cu șovăieli cu tot conținutul
Plăcerilor cu sâmburii amari -îi sunt roadă.

Raiului îi sunt dâră de inconsecventă odisee
Imprevizibilă ori previzibilă precum arealul
O câmpie de fragi am irigat cu amor din cornee
Câți ingeri satur dacă-i sorb veacului exegetic Graalul.?