CARAVANELE DISPERÃRII

ÃŽn zori de zi cu Alexandru
Trec caravane în deșert.
Arabii se roagă pe covoare vărgate,
Femeile tac,în pânză de sac.
Nucile cola scot scrâșnet metalic
În gura negresei ce rumegă jalnic.
Bărbatii la Mecca iar ele acasa,
Să nască alți fii și lor nu le pasă.
Înalță zadarnic rugile-n sus,
Le cad chiar și dinții privind spre Apus.
Coranul le cere o viata de sfant
Dar ei nu-nteleg nici un cuvant.

Petrolul țâșnește și aurul curge,
Chimvalele urlă,cămila se mulge.
Doar șoimii și caii sunt singura lege
Când cresc pe la poala vreunui rege.
Mileniile să tacă!Istoria a-nceput recent!
Spun astăzi unii cu aspru accent.