E oarbă liniștea-ntre ziduri
Și simt durerea cum apasă,
Privesc cum rănile pe suflet vântul
Le-mprăștie ca pe hârtia arsă.

Și mă cutremură iar gândul
Când fluturi negrii zboară-n jur,
Pe ziduri umbrele se-nvârt în cercuri
Iar noaptea e doar negru pur.

Căci toate mă privesc cu gheață
Cum mă scufund într-un abis,
Acum, lovit voi zace la pământ
Iar ce-a fost bine va rămâne vis.