TU, mireasă blândă a albastrului curat,
toarnă viață în izvorul sec al timpului,
hrănește-mă și dă-mi să beau din paharul vremii,
umple-mă și împodobește-mă de fericire!

După o mie de chipuri mincinoase recunoaște-mă,
privește în depărtare și zărește-mă,
adăpostește-mi sufletul lângă inima TA caldă,
și nu mă lăsa să zbor fără să te iau cu mine...

Și cu rochia TA albă calcă încet foșnetul asurzitor al durerii.
Învață-mă, povățuiește-mă din lectura TA,
Iar... sunetul adâncului inimii TALE, MAMÃ...să nu piară-n veci la jumătatea drumului.