mă dor mâinile înlemnite cu lumina
pe linia sfârșitului din palme
fac febră musculară
iar venele se fac nod sub piele
când sângele se transformă-n
apă de munte
strangulând pietrele prea mari
pentru a fi ocolite

mi-e dor de irisul inocent
înfipt în mama ca o crimă
din zahăr topit la bucătărie
pe de-ascuns facându-mi bomboane
pe care le ronțăiam ca o amintire
dulce și tare

aș vrea să am și acum o umbrelă
să mă apere de grindina ochilor
ascunse sub un cearșaf alb
spionându-mi ziua