De dimineață, când, spre răsărit de soare,
Trezit de al cocoșilor refren,
De cearta câinilor în haite migratoare
Sau chiar de glasul roților de tren,
Mă-ndrept spre geam ca să îmi scald privirea
În văi de munți,
Ce parcă sunt de-odată cu zidirea.

Vapori de apă denși, de după ploaia caldă
Stau nemișcați, de parcă ei clocesc;
Doar soarele spre prânz împrăștie-a lor hoardă...
Iar ei, gonind pe unde nimeresc,
În șiruri albe se ridică, vulturi,
Sus, cât mai sus,
Spre norii care-s ale ploii cuiburi.

Pe-a munților coline parcă sunt plantate
Minuni furate sigur din Eden,
Adăpostite în piațete, în cetate,
La care li s-a dat... nume modern;
Uimit de frumusețea primitivă
Din văi de munți,
Tresar... de șuier de locomotivă.