Ma dor aceste frunze reci si ramura ce le-a crescut,
Ma doare drumul fara iarba si parul care mi-a albit,
Atatea radacini uscate intr-un adanc necunoscut,
Din care s-a-naltat copacul, cu trunchiul azi imbatranit.

Ma dor nepretuite gesturi si mana care le-a facut,
Cand prin atata praf de stele, am vrut padurea s-o strabat,
Si m-am speriat de-atata verde,de fructul inca necrescut,
Lasand copilaria-n muguri si transformandu-ma-n barbat.

Ma dor imense porti inchise, la care bat din cand in cand,
Sperand c-am sa gasesc trecutul, sa-l retraiesc cum am dorit
Fara sa-mi pese daca anii vor mai pastra acelasi rand,
Daca va fi la fel padurea ce m-a furat si m-a ranit.

Ma dor taciunii dintre riduri prin care viata se strecoara,
Acest nimic care se stinge si care se preface-n scrum,
O pasare cu aripi frante, sperand a nu stiu cata oara,
Ca dincolo de nemurire, spre stele-si va gasi alt drum.