Haosul din viața ta este lama care îmi zgârie
fără să mă întrebe, destinul.
M-ai invitat la maratonul clipelor
întrepătrunse, dintre două suflete
și mi-ai cultivat dorința de noi.
Tu și eu, două ființe metrice
mânate de o curiozitate bolnavicioasă,
vin în fața scenei și fac reverențe în prezența
unui auditoriu lipsit de percepția efemerului.
Stăm față în față,dispuși de o parte și de alta a realității tangibile,
parcă pierduți în imensitatea gândurilor ce ne leagă curiozitățile.
În amintirea mea erai incomplet fără mine.
Ai privit adânc în interiorul meu
fără să mă avertizezi c-ai să-mi săruți emoția începutului.
(doar zâmbetul încurcat îmi trăda nedumerirea)
M-ai lăsat să preumblu în tine răscolindu-ți toate amintirile
ce te făceau să-mi picuri plăcerea primului suvenir.
Eram exploratorul trecutului tău
și- ți sorbeam din priviri toate vorbele ce le voiai nerostite,
toate gândurile ce-mi frământau cu interes lingurița în cana cu ceai.
Savuram totul cu setea aceluia ce descoperă o specie nouă,
ușor intrigată, puțin temătoare dar cu o imensă curiozitate de tine.

Orizontul se îngustează, iar tu dispari odată cu el,
La fel de misterios cum ai venit dar plin de tăcerile
aceluia ce știe cum se plămădește viitorul
și totuși prea speriat să-ți infrunți temerile trecutului.
Te-ai strecurat abil în prezentul meu
plantându-ți amintirea acolo.
Ea încă foșnește în mine refuzând să accepte
că ni s-au terminat clipele.