Deschide Ochii!

Cum nu mă vezi?!
Eu sînt copacul din fața casei tale,
ce-ți bate la fereastră dimineața,
și-adun pe crengile-mi bogate
doar triluri de privighetori,
să-ți umple inima de cînt
să uiți de frig și chiar de toamnă.
Nu-nchide geamul!
Ai să oprești sărutul
florilor de mai
s-ajungă pîn-la tine!


Oare, am știut?

M-am născut anonim,
am avut timp
doar pentru o frîntură de vis
și-apoi m-am pierdut,
la fel de anonim,
în brațele unei nopți fără de margini.
Dar ce am făcut cu frîntura de vis
pe care, pentru o clipă, am avut-o întreagă?
Oi fi știut?... că e a mea?


Vis

Ai fost un vis
pe care l-am crezut aproape
în vraja nopții ce se depărta
cînd Luna îmi cădea în poale
și tu erai prin preajma gîndului
tot mai aproape.
Vine septembrie!
și iarăși plîng,
pe aripa de vultur
ce mă devorează.


Te-am căutat

Te-am căutat și te-am strigat
în valea luminii, în valea umbrelor!
dar numai norii despărțiți de furtună
au auzit strigătul ce a aprins pădurea,
în dorul rădăcinilor mistuite-n adîncuri
unde se limpezea seva unui adevăr
pierdut de milenii.

Din vol. Vraj-B-a clipei / copyright: Viorela Codreanu Tiron