drumul acesta îl străbat zilnic, de acasă la serviciu,
las copiii la grădiniță, număr minutele trecute și cuvintele lor,
urc din nou în mașină, pornesc radioul și din boxe ultimele vorbe,
ultimele săruturi pe frunte. parbrizul fin, ca o frunte de copil, îl șterg cu grijă
atent la bătrîna ce trece zilnic strada prin fața mea.

mă gîndesc adesea că sînt într-un joc, că cineva se distrează privindu-mă,
un deja-vue a cărui trăire nu mă plictisește, ci mă incită.
realizez că viața are o miză și că miza aceea nu sînt eu,
miza e chiar pariul pe mine și pe ceea ce voi face,
zîmbesc, îmi scutur înțelegerea, privesc drumul la fel de limpede precum ideile mele.

pe colț o florăreasă desface buchetele, cu aceeași privire,
uneori ochii ei îmi apar în vis, o clipă mă uit la ea, deajuns zilei,
surîsul mă atinge în ceafă și știu că mă urmărește
(pe drum o dîră de privire pe care mașinile au săpat urme)

ca într-un joc rutina, un comutator ce odată va fi rotit,
imaginea se va stinge, un punct întunecat în care voi aduna exaltările,
punct pentru o singură secvență.