Schimbă-mi aurul frunzelor
pe moneda din țara de vis,
ilustre cămătar, reținând strălucirea
în seifuri cenușii de oțel.
Știi, sufăr de singurătate
și de cunosșterea stingerii
ca o prea posibilă stare
și astfel
cine m-a învățat să deschid ochii
este dușmanul meu de moarte
așa cum axa spiralei este dușmanul
volutei năvălind de la sine în sine.
Octombrie de clopote mari putrezind
și scurgându-se vuitoare în ierburi
ca în neglăsuire s-atingă starea de brumă
asemeni țipătului păsării-tunet
spărgându-se în întinse reverberări de liniște
când un glas de neunde rostește shakespearean:
restul e tăcere!