Pășeam sfioasă pe aleea adolescenței.

Îndrumători îmi ieșeau în cale.

Primăvara vieții era pe sfârșite.

Mi-era teamă de necunoscut…

Din senin, mi s-a arătat o plăsmuire a unui înger.

Þinea începutul verii în brațe.

M-a mângâiat duios, pe față, atingerea

inuman de caldă a acelei făpturi.

Mi-a zis să nu îmi fie frică și mi-a înmânat

Vara – un nou început.

Așadar, am pornit mai departe,

De data aceasta era mai cald. Pașii erau mai fermi

Verdele era mai crud, albastrul mai senin.

Fluturi îsi scuturau aripile de inocență

Și preluau forme ademenitor de colorate.

Viața continua. De data aceasta mult mai amplă.

Ploile nu mai sunt ca lacrimile fecioarelor,

Râsul e mai bine conturat și cuvintele dansează liber.

Vântul are puterea unei femei dezlănțuite,

Gândurile își găsesc începutul în vise

Și se termină în abis.

O lume nouă de descoperit mi se așterne înainte.

Nu mă pot ascunde după cifre.

Nu mai există șabloane. Nu pot fi fixistă.

Uneori simt o dorință nebună de evadare,

dar căldura toropitoare mă îmbrățișează din nou…

mă îmbată și mă îmbălsămează cu șoapte de amor

spuse în ceasuri târzii din noapte sau

în roua dimineții, când, din depărtare

se aud primele acorduri ale unei simfonii magice

pe care o auzim doar noi.

Suntem cu mult deasupra teluricului…

Mă las cuprinsă de dulcea armonie

Care îmi șoptește asemeni clipocitului unui izvor :

Zboară ! Regăsește-te ! Fii tu ! Iubește !

Taine și mistere urlă să fie descoperite.

E timpul ! Aud…îngân…

Diformul tinde spre claritate…Lumea a alta;

Și chiar de-oi muri în această caldă vară

care mi-a schimbat imaginea despre existență,

voi închide ochii cu grijă și cu puțină teamă

să nu-ți deranjez meditația adâncă asupra

începutului începutului meu…

Sau poate sfârșitul începutului ?!?