I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu țâțe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Și mă iubeai – eu mai puțin,
Dar îți știam de frică…

II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
ÃŽntr-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Pe mine te-ai lăsat ușor
De am rămas ca un cocor
Într-un picior…
Oh! Te omor! Oh! Te omor!
Þipam într-una pe covor
Dar tu mi-ai râs în nas: Nasol!
Și-atunci la mine în subsol
S-a rupt ceva…

III
Nu a fost vorba de picior…
(N-aș fi întins vreodată vela
Spre alte porturi
Consuela)
Ci a fost vorba de amor
(De propriul meu amor),
Amor
Cu care-ai înfundat pubela!
Oh, Consuela! Consuela!

IV
Acum nici dacă tu ai vrea,
Ca un amic cu o amică.
Să ne vedem la o cafea
Făcută în Venezuela,
Voi spune nu
Oh! Consuela!
Cu gura mică
Nasul fin
Cu țâțele puțin
Lăsate…

Epilog
(Și date
Trendy
Peste spate)…

parodie dupa:

Consuela de Radu Stefanescu
http://agonia.ro/index.php/poetry/13928823/Consuela