tinerețea mea acum inexistentă
ca saliva la păsări
ca trilul la șoarecii albi
dar ambalată frumos
în staniol de iluzii sintetice
și-ascunsă pe raftul din dos
să n-o mai găsească lumina
s-o îmbrac îndărătnic doar noaptea
când veverițele insomniei
sar din fereastră-n fereastră
și-n dinții lor umezi sticlind
luna-i o luntre osoasă


de-ar reveni
dacă s-ar stinge oglinda
și timpul s-ar stinge-n contur
și norii vâslind peste față
așa-i că absența-i ar fi
și mai profund observată
inexistență lucind
ca saliva la păsări
ca trilul la șoarecii albi