El: un zvăpăiat, avid, tenace, îndrăzneț, purtat de valul pasiunii, al dorinței, al chimiei care se spune că se iscă între două suflete pereche - sau poate al tristeții, cine știe - tot foindu-se în cerc, uguind dulce, tandru, răvășitor, fâlfăind puternic din aripi (poate ceva cam țâfnos) și dând din cap ca apucatu, tot cercând, tot dând s-apuce de după gât pe răsfățată.
Ea: plictisită, oficială, banală, în ton cu sezonul, neatinsă se pare de modificările climatice reușind cu abilitatea și grația feminină să se fofileze atingerilor mlădioase ale acestui don Costilio întraripat, ale acestui aristocrat desăvârșit, reușind aproape de fiecare dată să se sustragă de sub el și să se lase apăsată.
Oarbă și surdă donia Chiara!