alungit cu fereastra în ochi,
o ultimă verigă a lanțului
cu care îmi este încătușat
sufletul,

corpul e atât de ostenit
încât abia aude
aplauzele pământului.

probabil, în momentul acela,
îngerii s-au așezat în picioare,
întâmpinându-mi tăcerea,

în timp ce felinarul
își retrăgea razele din mine,
închizându-și definitiv
pleoapele…