Nu mai sunt fiică

La răscruce de anotimpuri,
Când calea vremii se destramă,
Un epitaf adună șoapte
Și te aud vorbindu-mi, mamă!

În locul meu azi plânge dorul
Și-n locul tău adie vântul,
Îngenunchez la colțul crucii
Și stau de vorbă cu pământul.

Mă uit în palmele solare
Și-mbrățișată-ntr-o icoană,
Mă văd cum povesteam ca fiică
Și tu mă ascultai ca mamă.

Nu mai sunt fiica nimănui
Și-n inimă uitarea spală
Copilăria și dojana dar,
Nicidecum pe tine mamă !