Ajunse iarăși luna-n geam să-mi dea binețe,
Apoi să-mi amintească de anii tinereții.
L-al ei salut eu am răspuns
Că "bună seara"-ar fi de-ajuns.
Dar ea din nou, de după o perdea de nouri,
Mi-a spus că "amintirile-s trăirilor ecouri,
Că trebuie, din când în când,
Să le ai proaspete în gând;
Că viața fără amintiri e ca o carte goală,
E ca asfaltul făcut fără pic de smoală."
Și mi-a mai spus "e bine, des,
Să-ți amintești de-al vieții sens."


Să ne-amintim c-am fost creați în astă lume
Să naștem rod iubirii, purtători de nume.
Și fii și fiice-n rod vor fi
Ce-asemeni nouă-or ști iubi,
Păstrând al nostru neam prin nemurirea sorții;
Sfidare cu curaj vor da în fața morții.
Își vor clădi un trai mai bun
Făr’ a uita de-al lor străbun.
Vor ști ca cerul plin de stele să-l privească
În nopți; și-n dimineți, cu luna să vorbească.
Va spune ea "e bine, des,
Să v-amintiți de-al vieții sens!"