Nu mai știu de-i vreme sau târziu
Mă plimb și rătăcesc cuvântul viu
Și te pândesc în timp ca pe-un vânat
Iartă-mi gândurile cu gust de păcat.

Mă plimb în ploaie și am rătăcit
Vântul suflă, copacu-i desfrunzit
Amară-i pribegia și dincolo de ea
Numai nerăspunsuri și tăcere grea.

Ploaie Doamne în luna lui marte
Cum plânge poetul trezit în noapte
Se sparge cerul cu țipăt de furtuni
Plesnesc mugurii pe lângă-alinături.

Imi curge ploaia în vene ca un leac
Iar gândul mă îndeamnă să nu tac
Strig ploii să-mi sărute sânii goi
De sub mătasea aromă de buze moi.

Ce va fi mâine nu mai vreau să știu
Plângă cerul pe trupul meu târziu
Udă-mi Doamne părul cu stropi mii
Lase-și luna semnul la țărmul inimii.