Te-ai născut într-o primăvară

ÃŽn luna lui marte

La biserică băteau clopotele ca la orice sfârșit

Babe adunate stăteau toate grămadă și citeau

Un îndemn pe un zid

Zăpada se topise se topise și strada

Și mașinile circulau aglomerate în șir

În spate în parc ascunși în boscheți

Un tânăr și o doamnă se iubeau pentru bani

Se iubeau în mocirlă și în noroaie

În mucuri de țigare fumate deja

El era tânăr ca odinioară iar ea, era ea

Dragostea lor cuprinse tot parcul

Spunea cineva de undeva din mansardă

Gabori cu acte forfoteau prin mansardă

Și desene de cretă cercetau pe pereți

A fost o vreme când ploua din senin

Cu cioburi fine, din globuri sfărâmate

Albe la fel sunt doar petale de crin

Din cioburi creșteau monștrii hidoși

Scoși din infern grași cu fulare la gât

lipiți de pământ în cafenele

pe tot felu de ulițe precum dorobanți

erau oameni de gheață ce se topeau instinctiv

când priveau printre nori doar cerul senin

eu te-am văzut, te știu foarte bine

și n-o să uit felul cum m-ai privit

cum să mă săruți te-ai aplecat peste mine

ținându-l de mână stângă pe al tău fost iubit

și de atunci mă tot urc de la tine mereu

în zbor întâlnesc raze și pene

cu petale din florile dalbe de crini

mă mângâie norii de puf peste gene

tu rămâi, rămâi dansând printre flori

cu florile-n mână completă și vie

în mâna dreaptă cu un ghiocel

în cealaltă mână o floare cu spini