Prea mult...


Nu-mi place că te fac prea mult s-aștepți
Plăcerea nopților dorite-n mângâieri,
Dar mi-a fost teamă că n-ai vrea s-accepți
Nimic din taina vorbelor rostite ieri.

Prea mult rostit-am vorbe fără rost
Crezând că totul va fi doar un simplu fleac;
La orice vorbă-i găseai adăpost
În inima-ți îndrăgostită, fără leac.

Prea mult insist c-așa e felul meu,
Așa am fost, așa voi fi de-a pururi, lir...
În jar de dragoste-am suflat mereu
Și-am scos din el, un cânt de foc și-un trandafir.

Prea mult amorul n-aș vrea să-l descriu
Căci mult mai bine-i să trăiești așa mister;
Dorinți și taine, toate ți le știu,
Dar le păstrez și le respect, ca giuvaer.

Pre mult, dorințelor, frâu liber dăm,
Să intre-n lumea viselor în nopți de vis,
Dar, fa-că Domnu-n toate să păstrăm
Al lui buchet, cu zece flori de paradis!