Își mai amintește cineva de omul cu cărămizi,
De ochii lui verzi și plânsul lui stins,
De a sa ceară din suflet și spinii din palme,
De pașii goi lungind coridorul alb și hainele fluturându'i în cuie?

Îți mai amintești cum vântul îl bătea
Și soarele la auzul lui zâmbea știrb și cu plombe,
Uitând că e singur și nemuritor?

Cum plângeau salcâmii și brazii, mai știi?
Cum luna îi cânta despre amorul din zi
Și stelele îi fumau ultima țigare în zori...
Asemeni lui?

Și când îi simțeam sufletul pe a mea buza,
Pierdut în cărămizi el stă și cerșește
De la soare.. un răgaz de o zi...