Când plânge poetul

Plâng stelele oare?
Plâng codrii-n picioare
Cu lacrimi de rouă
Se-aude în liniștea nopții
Cum plouă.

Și mii de bobițe în ropot
Lovesc în al gîndului clocot
Când dor amintiri care mușcă
De ce le ții suflete-n cușcă?

Plâng stelele, plâng
Și jos în misterul din crâng,
Un vis spre înalt își ia zborul
Și cade o frunză în noapte
Când plânge poetul și cântă izvorul.