Evadez din mândrul cer
Și m-avânt către pământ
Unde, măcinat de cancer,
Am venit cu-n singur gând.

Vreau din nou ca poezia
Fi-va ea cum fuse-odată
Și alungând din noi trufia,
S-o iubim ca niciodată.

Când din Luna ce străluce
Va cădea din nou tezaur,
Iar din lacul care luce
Va ieși iar un balaur;

Când luceferii în noapte
Vor căta iar pe pământ
Pe fecioarele ce-n șoapte
Le va cere un cuvânt;

Când din codrii de aramă
Vor ieși Călini o mie
Și povești cu vreo Ileană
Sclavă la vreo herghelie,

Doar atunce țara-ntreagă
Va fi iar în armonie,
Iar poeții-or să culeagă
Din iubire poezie.

Teiul va-nflori din nou
În livada cea măreață
Și în deal, sus, la Copou,
Iar ne-o bate vântu-n față.

Iară muza o să-nvie
Și o să ne dea iar cuvânt
Pentru-a scrie poezie.
Coarda lirei tremurând

La fice-atingere curată
A vre-unui bard înaripat,
Ce, coborât din ceruri cată
Să fie din nou ascultat.