După certuri și tăcere,
Nepăsări și mângâiere,
Și tot ciuma n-a trecut
Ce tare m-a abătut,
Îngropându-mă-n durere.

N-am crezut, nu m-a tentat!
La început ce s-a întâmplat.
Acum la destăinuire,
Nu țin cont de-a lor părere
Și stimă ce le-am purtat.

Sunt atât de înțepători
Și de ne-nțelegători.
Încercam și tot încerc,
Să mă țin în al lor cerc.
Ce mai vor în viitor?

Rămân să mă plâng la mine.
Parc-aș fi „încurcă lume”!
Toți mă-mping, toți mă refuză.
Parc-aș fi spre ură muză!
Mereu se lipsesc de mine.
De ce?