Vino vînt și vino mare, peste cer de zi și nopți de vis stelare.
Zboară gînd și tot mai bate o inimioară, într-o clipă de ispită fără să mai doară.
Tună nor și tună zare, peste cîmp de iarbă moale.
Cad din ploi fără încetare, eu mă ascund ușor la tine în poale.

Văd furtună cu duh rău și mi-e dor nespus de Dumnezeu,
Dar mă simt tot mai călâu, plec din mine mai mereu.
Poate rîd sau poate plîng, bucurie simt în mine că exiști.
Lacrimi toate le tot strîng, între ploi de gînduri rele vreau ca tu să mai reziști