Inițiere în haiku (IV)See more presentations by haiku | Upload your own PowerPoint presentations

M-am întîlnit prima oară cu haiku-ul pe acest site. Știu că sînt încă persoane interesate de acest mic poem aici. Încerc de curînd să realizez o modalitate de a promova haiku-ul prin comentarea lui. Am cuplat astfel cîte un comentariu scris și unul multimedia făcut sub forma unei prezentări power point. M-ar interesa părerile și sugestiile voastre despre felul în care cele două modalități sensibilizează pe cei care se întîlnesc prima oară cu acest gen de poem.

*

Scînteia arzînd mocnit în iasca ironiei

Calitatea textului unui haiku este simplitatea, naturalețea, faptul că nu ține în niciun fel să atragă atenția asupra lui sau să creeze o (altă) lume construită din cuvinte sofisticat articulate cu care să ne ispitească și în care să ne atragă. Din acest punct de vedere, textul său este foarte aproape de exprimarea banală și prozaică, de gradul zero al unei formulări fără relief ornamental sau fiorituri sforăitoare.

Din punctul de vedere al celor care gustă haiku-ul, acest stil despovărat și despuiat de podoabe este însă, în sărăcia și lipsa lui de strălucire, unul sobru, modest și eficient. Căci, numai în acest fel, textul își îndeplinește cu brio rolul de vehicul verbal care ne aduce la fața locului pentru a ne pune față-n față cu o întîmplare, un eveniment, o scenă, o înscenare. Odată ajunși în fața imaginilor pe care le evocă textul, importantă devine activitatea exploratorie și imaginativă în contact direct cu ele, activitate care ne dezvăluie, pe calea sensibilității (care nu verbalizează), sensurile poemului. Textul unui haiku este deci auster și arid stilistic, neînsemnat și nepretențios, umil pînă la estompare și uitare în spatele sugestiilor pe care le-a declanșat.

De ziua muncii –

la soare uscându-se

pielea unui cal

De ziua muncii este o menționare uzuală, comună a momentului în care ne aflăm, la soare localizeză unde se petrece faptul că pielea unui cal se usucă. Niciunul din cuvintele de mai sus și nici modul în care ele sînt articulate nu le face să se remarce, să iasă din registrul stilistic al vorbirii cotidiene prin care comunicăm în mod curent (și plat) ceea ce este sau se întîmplă. Limbajul este unul de proces verbal constatativ. Neutru pînă la a da impresia absenței oricărei implicări în ceea ce este notat.

La soare, întinsă pe pămînt sau pe un gard, pielea unui cal se usucă. Am abandonat cuvintele și sîntem în fața faptului, a imaginii sale evocată prin intermediul cuvintelor. O imagine mai mult sau mai puțin pitorească, deși, acolo unde poate fi văzută în realiltate, ea este cît se poate de firească. Contemplînd pielea întinsă la soare și amintindu-ne că este 1 mai, Ziua Muncii, nu se poate să nu simțim ironia amară a poemului.

Ce ne ajută să lăsăm în urmă si pielea uscîndu-se la soare, imaginea la care ne trimisese textul haiku-ului? Faptul că seminficația a trei dintre cuvinte filează, pîlpîie nesigur și ne stimulează să căutăm și alte posibile aluzii, să găsim și alte legături între ele. Ziua muncii poate fi și sărbătoarea muncii dar și ziua de muncă obsesiv repetată. Uscarea virează pe nesimțite dinspre neutralitatea zvîntării și a deshidratării către ariditatea vieții și uscăciunea sufletului. Calul cu nobelțea pierdută, a cărui înjosire ne umple de o uriașă nostalgie și ne face să înțelegem deturnarea nefastă a destinului nostru. Ele sînt fisurile apărute în imaginea care mima realitatea, fisuri care ne permit să scrutăm prin deschiderea lor orizontul simbolic al poemului.

De obicei, calul este resimțit ca un animal nărăvaș și nobil. Aici însă a rămas numai relicva animalului de povară care și-a isprăvit viața de trudă. Din animalul istovit, uscat, piele și os, se odihnește acum la soare numai pielea.

E posibil ca, pe o bancă sprijinită de gardul pe care e întinsă pielea calului, să stea la soare, și el ostenit, doar ciolane și piele, un truditor oarecare. Pielea lui se sorește, simțindu-se pe moment, ca și pielea calului, scăpată de corvoada cotidiană. Ziua Muncii e zi de sărbătoare. De mîine însă, zilele muncilor îl vor usca încet, încet aidoma pieii de cal.

Scena văzută, la fel ca textul la început, a declanșat și ea spiritul nostru căutător. Ambiguitatea unui simplu nume, ziua muncii, luată la propriu și la figurat, asociată cu imaginea pieii uscate, ne-a trimis pe o pistă meditativă extrem de fructuoasă. Nu știm dacă, doar văzînd pielea pe gard, autorul a vibrat la toate aceste asocieri. E de ajuns că, așa sărăcăcios cum sînt formulate, ele sînt suficiente pentru a ne face să resimțim, cu un efort de imaginație, un evantai de semnificații debordînd dintr-o banală piele de cal care se usucă la soare. Să resimțim că ea spune ceva important despre viața umană. Sau inumană.

Haiku-ul nu este expunerea discursivă pe care am făcut-o eu mai sus. Stilistic, el nu face nici afirmațiile, și nici comparațiile de care m-am folosit eu. El dă cititorului numai un succint instrumentar: cremenea, amnarul și iasca. Închipuirea lui trebuie să știe să le mînuiască, să le ciocnească pe primele pentru a isca scînteia care să aprindă mocnit iasca ironiei.

Inițiere în haiku (IV)See more presentations by haiku | Upload your own PowerPoint presentations