ca orice om care, și când stă pe closet, stă de fapt
cu fundul și mintea în propriul eșec
(călduț, călduț, dar foarte umed) mă gândesc cu amărăciune la datul în bobi

și la posibile erori ale sorții.

printre acești dințișori prietenoși amărăciunea crește și mă îneacă
iar ochii bulbucați mă fac să văd
cu maximă și sfântă luciditate
adevărul. adică fix acel episod din Simpsons în care Homer se plimbă fluierând prin evoluție
născut din brotaci, fugărit de dinozauri, înmaimuțindu-se humanoid. numai astfel
își dobândește Homy drumul spre casă și spre sine
spre Muma canapea și vocea hârâită a lui Marge mângâindu-l: „What took you so long?”

și tot așa cu rucsacul în spate făcui și eu evoluția în graba mare
îngrijindu-mi prostită râmele, știucile, rațele
strigoii și coșmarurile, așteptând momentul potrivit. să mă ascund într-o noapte de ele
în cotețul omului pricopsit.

și tot așa le trag după mine pe semenele mele, menajerie de parter pusă pe scotocit.
„numai la clinicile de înfrumusețare ori în parlament poți scăpa de ele” mi-a spus preotul
proaspăt hirotonit.

(călduț, călduț, dar foarte umed)