Dimineața pe răcoare,
El, pescarul amator,
Se ridică în picioare
Și muncește cu mult spor:
Își aruncă nada-n baltă,
Își servește cafea caldă,
Gândul și-a fixat pe somn.

Stă și-așteaptă până mușcă
Primul pește mai flămând
Și ca glonț plecat din pușcă
Își adună firul lung,
Dar constată cu mirare
Că nu-i peștele cel mare
Ce-l visase la cafea.

Stă și-ncearcă ziua toată
Ca să prindă-un peștișor,
Însă astăzi nici norocul
Nu-i surâde prea ușor.
Traista lui e goală-goală,
Urmă nu-i de osteneală.
Ce mănâncă el la prânz?

De-ar munci pe câmp cu sapa
Sau de-ar bate-n posturi toaca,
Ar avea, de-acolo, ce mânca.