Sufletul e din ce în ce mai trist,
pașii-mi sunt greu de urnit,
să mă desprind de tot, de toți
cei ce rămân triști pe la porți...
Să mă ridic, dar n-am puterea,
că-i mai mare azi durerea
ce în suflet se pogoară
și simt cum mă doboară...
Dar mă-ndrept iar spre lumină
și renasc în zi senină,
și-l rog pe Bătrânul Timp
să-mi mai dea un anotimp,
doar atât, nu-i cer mai mult,
să fie îngăduitor cu mine
să mă-ntorc iară la tine...