Mulțimea Te-așteaptă, copii și părinți,
Covor de verdeață ți-aștern înainte,
Doar asinu-și grăbește iar pașii cuminți,
Parc-ar vrea să te scape de cel ce Te vinde.

Și gloata Te-aclamă, vuind necurmat,
Par glasuri de îngeri, au fețe de sfinți,
Doar Tu înțelegi că-s căzuți în păcat
Și că-n glasul lor sună treizeci de arginți.

Azi toți strigă slavă întru cele cerești,
Tu nu îi oprești, să spună ce-or vrea,
Căci știi că aceiași, oameni mult prea lumești,
Te vor duce-n batjocuri spre Golgota Ta.

După două milenii serbăm iar Florii,
Te chemăm să ne intri în suflet și-n case,
Dar suntem tot aceiași, sălbatici copii,
În suflet cu-arginții și păcatul în oase...