tâmpla mea pe brațul tău,
domnișoară, domnisoară,
e dar de la Dumnezeu;
mai mă-ngăduie o oară
să visez că-s în poveste,
să-mi cadă stelele-n cap
blestemat de cinci neveste.

tâmpla mea pe brațul tău,
căpătâiul de mormânt,
tavăliți prin iarba verde,
sub al greierilor cânt,
unde nimeni nu ne vede,
duși de- al dragostei descânt.

tâmpla mea pe brațul tău,
ce iluzie deșartă,
domnisoară, domnișoară,
între dragoste si artă.

eu sunt robul, tu ești muza,
domnișoara, domnișoară,
luna ne e călauza
și dragostea ne omoară.

tâmpla mea pe brațul tău,
nu e dragoste curată,
blestemați de Dumnezeu
ca să mai greșim o dată.
de greșim a doua oară
nime-n lume nu ne ierte
vom rămâne doi proscriși,
alungați la zid cu pietre.

2010