M-am oprit să-ti mângâi fruntea și-a ei dulce încruntare,
Să te-ating , să-ți simt tăcerea și fiorii de prin trup,
Despletind cu drag din păr, raze dulci, tremurătoare,
Ce-n fuioare mici de umbre, cad prin iarbă și se rup.

Să vorbesc cu-a tale gânduri, care-au vrut să ne despartă,
Căutând vechea cărare, prin pădurea de-amintiri,
Așteptând ca asfintitul să coboare-n mari cu-o treaptă,
Incercand s-alung tristetea, din frumoasele-ti priviri.

Te iubesc cu toată noaptea și cu viața-mi ce se stinge,
Rămânând până la ziua, fruntea-n taina să-ți sărut,
Punând pleoapa să-ți mângâie, lacrima care se frânge,
Pe obrajii ninși de stele, câmp cu flori, necunoscut.