sunt în hol
mă leg la șireturi și realizez că
toată dimineața nu am auzit
frâne de mașină venind din stradă
deci este posibil ca toți oamenii planetei
să fie în viață

pun haina pe mine
cheile din buzunar zornăie
mă bucur
nu mai este nevoie să le caut prin cameră
ca pe niște ghiocei

eu nu ies niciodată din casă
casa iese din mine
cu tot cu vasele nespălate din chiuvetă

mă gândesc la iubita mea
un curcubeu de carne peste sufletul ei
despre care nu ni s-a zis clar
există nu există

trec pe lângă pomi cu frunze mari
îndreptate spre stradă
așteptând parcă să joace lumea friptea cu ei
și pe sub un cârd de ciori ca pe sub o viță de vie

până la job mai am de vâslit prin oameni

e drumul zarurilor până să se oprească

cum s-a oprit un bătrân în fața mea
și urla în telefon că nu e auzit
poate a uitat de tasta de apel
îmi zic
și văd cu coada ochiului
când trec pe lângă el
că apasă pe buton și îi răsare un soare din telefon