Obositoare ocoluri mă poartă etern prin viață,
Pe căi nebănuite subțiri ca și o ață,
Nebun sunt parcă să-mi chinui viitorul
Să întrevăd lumina, decât să-mi bat piciorul.

Îmi place să văd calea ce altora li-e grea,
Să-ncerc să pară lină, deși mă bat cu ea,
Să țip cât pot de tare-n urechea cea păgâna
Ce-ntr-una n-auzea decât rău și minciună.

Să zgudui nepăsarea, visarea și uitarea,
Să nu las nimicirea să cucerească zarea,
Mă urc în slăvi și-arunc cu stropi de fericire,
Ca să trezesc în voi dorința de iubire.