astazi nu am chef sa dau
nici un titlu poeziei mele.
sunt doar ganduri insirate ordonat
si despartite de semne de caligrafie.
de ce totul trebuie sa inceapa cu un cuvant?
tacerea e la fel de promitatoare
chiar daca nu face parte din categoria
frazelor ce trebuie gandite.
cum ar fi oare sa gandim in culori?
daca vorbele ar deveni nuante
poate am fi mai atenti la ceea ce spunem.
imaginati-va doar invaluiti de un bleo infinit,
de un galben plin de gelozie
sau de un rosu pasional.
ganduri transformate in culori...
o idee care ma face sa zambesc.
voi in ce nuanta vedeti lumea ?????