Ai fost mereu
un uriaÈ™ de neclintit.
Aveai brațe de lut
și – mereu –
păreri ferme.
Mă țineai sub umbra ta puternică,
de oase, mușchi și cărnuri tari,
gata-gata să-mi sfarme tăcerile
și pașii. Nerostiți.

Eram bine așa, vezi tu,
fiecare dincolo de el,
căzut sau ridicat
fără scăpare.

Dar apoi au venit nopțile
cu buze subțiri
și înghețate,
nopțile noastre –
de nerecunoscut,
ca să ne spună că
gata!
că ele pleacă
și că mă iau cu ele.

Iar tu ai rămas
același uriaș
cu înălțimi de necuprins.