plămădim zei

vino, iubito,
să plămădim zei
din argintul viu
al sângelui
inimilor noastre.
întâi zeul sosirii
iar la urmă
pe cel al plecării.
începem de la început:
din mătăsurile dimineții
țesem
cu ochii
încă împăienjeniți de neființă,
zeul primului pas
cel cu mii de priviri
și mii de drumuri.
apoi zeul acelei
ploi bune
pe care o așteptăm
ca să creștem mari
ca să ne răsară iarbă pe drumuri
sub fiecare pas.
iar când obosim de-atâta mers
zămislim zeul primului popas.
vin apoi la rând
zeitățile cuvintelor
de pâine caldă
ale zâmbetului proaspăt înflorit
ale mesei șchioape de bucătărie
ale vechiului scaun
cu spătar înflorat
ale feței de masă lucrate de mână
ale ștergarului
pe care mama a brodat
cuvintele poftă bună
și altele ascunse în sân
și-n neuitare.
ni se iscă dup-aia
sub pașii către asfințit
zeul încruntat al timpului
ca un lup flămând
zeul trist al acestei vechi
perdele albastre
îmbibate de pulberea
bătrânelor lumini ale bunicii,
zeul acestor flori înlăcrimate
de pe verandă
zeul acestei zile
care nu ne mai promite mai nimic.
iar mai târziu,
ca o tainică și-ntrebătoare umbră
ca o vagă adiere
zeul cel mare
și de nepătruns
al Nimicului.