26 aprilie 22.17

Din soarele spart, prăbușit între valuri zidite în somn,
Sub geana'nserării ce urcă agale, genunchii de fum
Înmoi în verdeața cărării, nescrisă, sperând că un domn,
Din lunga pleiadă, din ceruri și vise, spre trestii să'ndrum

Spre piatra cioplită cu pumnii de unghii, jertfelnic altar
Pe care'n speranțe 'nșirate am pus boluri pline cu mied,
Cu ruga, fugindă spre stele cu pasul din vis de ogar,
Și sânge călduț și senin din zvâcnirea curată de ied.

Tămâie și smirnă,'n metanii, se'nalță prin frunze spre cer
Tăind tril de păsări de noapte ce mângâie somnul sădit în copil,
Spre glezne de zeu, a'ndurare, o palidă rugă mai sper,
Rodind, în smerenii de nuferi, dorință ascunsă'n pistil.

Ce lungă mi'e noaptea când gem răstignit, ca un Crist, neștiut,
În coarne de lună, tăiate fereastră în cerul de-azur,
Doar versul mai curge pe pietre spălând disperarea din lut,
Chemând, a pereche, iubita, jurând ghemuit, în sperjur.

Chemarea și fumul îndură pe zeul, ce vine cu sârg,
Mă'ncred în speranța că jertfa nu este în van,
Din văluri, sclipind, pe altarul acela, chiar zeul, un târg,
Rostește'n șarade și cere zălog, jurământ pe un ban.

Ca noaptea ce vine să-mi fie cum vreau și adesea mă rog,
Să am lângă mine iubita din urmă, și'n caldul ei zbor,
Din nouri să-mi curgă pe umeri femeia, iubit inorog,
Și'n zorii de mâine, ca ceară topită, în urnă, prelins, să cobor.


Cu degete'n cruce, cu mâna la spate, rostesc jurământ
Și zeul se'ncrede când cerul deschide și-mi stinge din rug,
Prin poarta crăpată, cu mândrele falduri, se'nalță pe vânt
Iar eu, banul calp rup în palmă, și'ntors, jurământul îndrug.