iremediabil, defectul meu de a crede-n stăpâni?

urmăresc mirajul existențial- discretă morgană,
cum câinele urmărește un os legat în lanț frumos,
doamne sunt un cobai perfect intro lume mireană,
cu "gânditori" a căror portrete ascund ce-i câinos.

privește-mi zâmbetul săpat în istorii care germinează
semințele ce-au rezistat sub vifore și uragane,
vezi, legea lui nimeni precum legea nimicului se inovează,
ajungând ca prin miracol forțe de condus batalioane.

aștept la rând neprevăzutul în turma cu divine dobitoace,
vizibile sunt numai suferințele care modifică sublim
rândul la un colț de pâine, la o bucurie întreagă vivace
bine le cunosc cum bine știu dramaticul trecut la serafim.

da, iremediabil defectul meu de a crede tenace,
ca idiotul din Notre Dame- mutilat de lumea cu crezul infim.