păr hoinar mâna-ți alungă
pe obraz dormind sub geană
râvna buzelor să frângă
timpul ce pe raft e stană

suspendate-n existență
zece degete timide
căutând o chintesență
arc de umăr îmi cuprinde

alte zece mult sfioasă
în eter lăsate goale
‘cearcă tâmpla să-ți miroasă
în secvențe cardinale

atârnat haosul zace
într-o altă emisferă
focu’n pori acum întoarce
oxigenul din arteră

dansul lor năuc ne fură
teama de unicitate
din întreg ca o frântură
răstignită-n finitate

douăzeci mănunchi de fapte
nerostite știu cărarea
stelelor din miez de noapte
atârnând în ele zarea