Se făcea trupul tău o insulă zburătoare, cu plaje și palmieri foșnitori
Plutea către mine, iar eu am întins mâna
Dar mâna mea a trecut prin tine ca prin abur și ceață.
Atunci mi-am zis, bărbierindu-mă într-un ciob de oglindă:
“Tu ocupă-te de bărci, amice, de vele și scoici;
nu există insule zburătoare,
fluturi de aur sau alte nimicuri.”

Și totuși, când am ieșit din colibă,
să curăț peștele, să verific năvoadele,
am zărit norii mișcându-se. Se stârnise vântul și
câinele începu să latre, sărind într-o parte și alta.

Atunci, am văzut insula, ieșind dintre nori,
ca un animal orbitor înaintea hăitașilor.
Cu mâinile pe față am căzut în genunchi,
și de nisip mi-am simțit mâinile, fața.
Inima se foia în nisip, ca o broască țestoasă pe ouă.

Dar o scăriță de aur s-a desfăcut înaintea mea.
Am pus mâna și am urcat, printre pietricele și rădăcini.
Iar când am privit înapoi, câinele meu tot mai mic
lătra dintr-o parte într-alta.

Am ocolit apoi un pâlc de insule plutitoare,
iar când a căzut noaptea, am făcut focul.