sacrificând noapte de noapte clorofila,
în timp ce nimfa primăverii spală de mizerie zambila.

uneori am sentimentul că scriu doar să nu urlu,
la mutrele televizoarelor cu cap pătrat,
nici nu pot repeta cântarea trilulirlu
în ritmuri de calm mincinos peste ornic stricat.

adesea mi-e rușine de pagina albă burdușită
cu patimi, cu vaiere cu vise hăcuite între omnivori
din martiriul codrului măcar o filă să fie menită
să absoarbă demnitatea cu simbol de sărbători.

nu-i pasă oricum nimănui câte suportă clorofila
simt în mine ochiul trei al codrului dilatându-și pupila,
simt această ploaie ca pe Dumnezeu picurându-și mila.