Tăcere-i și mergem cu fața spre lună…
S-aud zurgălăii în noapte cum sună,
Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii,
Văzînd pe de lături cum fug prăștierii
De umbra lor însăși goniți în buiastru…
Pe-alocurea drumul se face albastru
Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde,
Un miros de floare de cine știe unde
Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne…
— “E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne,
E-o vrajă”, îngînă zîmbind vezeteul,
Și murgii acum pășesc mai cu greul,
Și vorbele noastre, prietene bune,
Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune
Că fieștecare din noi își dă seamă
Că-n urma trăsurei ceva se distramă,
Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață;
Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață,
Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul
Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul,
Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape,
Subt naltele ceruri pe vastele ape…