E seară,
zgomotele au încetat dintr-o dată,
mii de stele s-au adunat în jurul Lunii care deapănă
o poveste adevărată

Păsările foșnesc din aripile lor tot mai verzi
prin coroanele copacilor în care urma e atât de ușor
să le-o pierzi

Eu îți ascult, rând pe rând, întrebările
născocite de fantezie
și încerc să-ți răspund, cât pot de simplu,
în poezie

Așa se face
că un vis neastâmpărat
îmi dă târcoale de la o vreme încoace

Un vis... ca o carte

în care o să las mândria deoparte
și o să scriu

uite-aici:

Bine ați venit în lumea noastră, a celor mici!







De ce oamenii trebuie să doarmă mereu?


Eu cred că oamenii, mai ales cei mari,
trebuie să doarmă ca să nu uite să viseze,
căci, așa, cu un ochi deschis,
vezi din viață doar jumătate de Vis,
iar cu amândoi, nu mai zic,
aproape că nu vezi niciodată nimic...

În somn, dacă te pricepi să dormi,
te duci până departe,
ca atunci când citești
și uiți că ești într-o carte,
sau ca atunci când desenezi
și crezi că te afli în vârful creionului pe hârtie
și că dansezi...

Dar să ne întoarcem la Vis,
Și să spunem că un somn adânc
este un neasemuit paradis,
în care ajung doar cei cu sufletul împăcat,
după o zi
de trăit cu adevărat...