Uneltele sunt parcă niște ființe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Și se rotesc exact, ca niște astre
ÃŽn circuitul unei galaxii.

Ele-și clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreți, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat și fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute și se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.