anii sînt ca peștii înotînd cu greu în amonte
din echivocul intimității am clădit cîte o piramidă în fiecare zi
pe care am acoperit-o de fiecare dată cu alta mai mare
am construit așadar piramidele matrioșka (o invenție epocală dar nebrevetată)
amăgitoare ca licorile distilate ascunse în sticluțe mici și verzi
un fel de marțieni din cărțile sf îmbătați de absint contrafăcut

și nici măcar nu e ca un simplu jurnal
după atîta timp mi-e teamă să ridic ultima piramidă
cine știe ce duh sare de sub ea ce viermi vor începe să mișune
ca să-i adun la loc îmi trebuie un capac mult mai mare
și în jur nu găsesc decît deșeuri de plastic

dacă lăsăm capetele pe spate și privim în sus ce mai putem vedea?
sentimente frumoase zburătăcind cu fulgii în vînt
ura generală plutind ca un hoitar orb deasupra lor
vînînd la întîmplare tot ce mișcă în umbra lui

măruntele chichirezuri emoționale pe care le întîlnesc la tot pasul
la fel ca gadgeturile din magazinele de nimicuri
mă vor elibera sau dimpotrivă mă vor stăpîni tot mai mult?
acest amalgam de senzații mă trimite la amestecul de ușurare
perplexitate și jenă a bețivului care se pișă pe el în stația de autobuz

eu sînt în primul rînd
destinat să deschid foraibăre
un soldat bătrîn care dezamorsează mine antipersonal
am să încep să-mi desfac eul propriu ce-mi ticăie țac țac în timpane
curgînd ca nisipul într-o clepsidră prea strîmtă

în jurul nostru vînătorii de capete seci își rostesc jurămintele
sărind în focul actualităților de seară
singurul regret este că n-am ținut evidența ocaziilor ratate
și nu mi-am ilustrat poveștile ca egiptenii pe templele lor
poate s-ar fi găsit peste ani cineva să le descifreze și să exclame
ce tîmpit și ăsta!