La București,
Un soare foc,
Un Tei particular la umbră mă primește,
Șoptindu-mi să-L cunosc,
Și să iau loc,
- Am fost Poet!
Vorbita-mi românește.

Din ziua care s-a oprit,
Și viața Lui,puternic gând,
ÃŽl vom stima mereu, la infinit,
Dar Eu rămân cu sufletul flămând.

Căci trei cuvinte de legau,
Părerea Lui și al Meu destin,
Un alt Luceafăr generau,
Un Zeu al Poeziei,
De azi cu chip divin!

Ca prin urmare să cunoască
Fructul prezent al versului,
Sperând cu toți să ne privească,
Ca drepți urmași al neamului.