Același farmec verde
Și ochiul nostru viu
O primăvară verde
Și-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse,
Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaște haos;
Pe când toamna în salba
ÃŽmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși.

Dorința de ieșire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

ÃŽn fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul știe să fie mulțumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!


3 octombrie 1887